free tracking

Creta şi aurul lichid

Posted by admin 30/07/2015 0 Comment(s) Blog,

Locuitorii insulei greceşti Creta se bucură nu numai de o vreme minunată, plaje strălucitoare, peisaje spectaculoase și alimente proaspete abundente, dar și de o viaţă lungă şi sănătoasă.
Secretul acestui trai bun se găseşte în dragostea lor pentru uleiul de măsline şi dieta tradițională cretană.
Clima şi compoziţia solului reprezintă cei mai influenţi factori în producerea unui ulei de măsline de o calitate excelentă, faimos în întreaga lume. Acesta este folosit pentru gătit sau pentru produse cosmetice naturale, pentru a oferi un plus de sănătate, delicateţe şi strălucire pielii și părului. Astfel, el reprezintă ingredientul principal din săpunuri, creme de mâini, şampoane şi loţiuni de corp.
Uleiul de măsline este, de asemenea, utilizat ca ingredient principal în cremele anti-îmbătrânire, de regenerare și antirid, tratamentele bucurându-se de legendarele proprietăţi antioxidante ale acestuia.
Folosirea uleiului de măsline este una dintre cele mai bune căi de hidratare a pielii, ajutând, în acelaşi timp, la menţinerea unui aspect plin de tinereţe.


Privind puţin în trecut, cu mai mult de 4000 de ani în urmă, găsim în insula Creta cea mai veche civilizaţie dezvoltată în Europa, civilizaţia minoică. Femeile minoice erau foarte active, aveau aceleaşi drepturi cu ale bărbaţilor şi erau libere să participe la toate activităţile vieţii sociale. Ele arătau un interes special felului în care se prezentau. Aveau grijă de faţa, corpul şi părul lor, foloseau cosmetice naturale, aveau persoane dedicate care se ocupau de aranjatul părului şi purtau bijuterii. Arheologii au descoperit că femeile minoice cunoşteau calităţile uleiului de măsline şi că acesta reprezenta secretul înfăţişării lor. Ele combinau uleiul hrănitor de măsline cu ierburi sălbatice pentru a-şi catifela pielea şi pentru a oferi părului fineţe şi strălucire. Palatul minoic din Knossos avea zone speciale pentru prelucrarea măslinelor.
Și astăzi vechile rețete de îngrijire a pielii continuă să fie utilizate în Creta. Uleiul de măsline este atent amestecat cu diverse ierburi pentru a obţine mixturi ideale pentru a hrăni, vindeca şi proteja chiar și pielea cea mai sensibilă.